Chat with us, powered by LiveChat

Dezvoltarea relației tale

Dezvoltarea relației tale - Videochat București - Videochat Galați - Videochat Ploiești

02 nov. Dezvoltarea relației tale

  • Din prima experienţă vom deprinde viaţa în doi şi vom atinge maturitatea sexuală.
  • Din cea de-a două relaţie, vom învăţa meseria de părinte.
  • În cea de-a treia uniune amoroasă, ne vom concentra mai mult asupra realizării de sine.
  • Abia al patrulea cuplu va fi cel al egalităţii şi al desăvârşirii spirituale în doi.
  • Împlinirea prin dragoste este un drum lung şi este din ce în ce mai greu de obţinut cu un singur partener. Psihanaliştii spun că fiecare relaţie îndeplineşte o anumită funcţie în viaţa fiecăruia dintre noi. Atunci când rolul respectiv nu se mai justifică (de exemplu funcţia de părinte îşi pierde din valoare atunci când copiii ating maturitatea), cuplurile se destramă în ciuda încercărilor partenerilor de a menţine relaţia. Această evoluţie este explicabilă dacă ne gândim că aşteptările celor doi s-au modificat. Astăzi, cariera este foarte importantă pentru multe femei şi relaţia cu partenerul devine un izvor de resurse pentru a face faţă provocărilor profesionale.

    Căsătoria de proba
    Primul cuplu pe care îl întemeiem este după modelul părintesc sau opus total acestuia. Jumătate dintre aceste cupluri se despart după câţiva ani de convieţuire. Explicaţia este una simplă: de obicei, partenerii sunt tineri şi personalităţile lor nu sunt foarte bine conturate. Atunci când se maturizează, tinerii ajung deseori la concluzia că nu au nimic în comun. În multe cazuri, ruptura este percepută că o adevărată tragedie şi îi deprimă cumplit pe membrii cuplului. În aceste momente de criză, partenerii trebuie să ia o pauză şi să analizeze cauzele eşecului.

    Suntem părinţi
    Hotărârea de a deveni părinte înseamnă trecerea spre o altă dimensiune a relaţiei amoroase: creşte nivelul încrederii reciproce pe care se bazează în final întemeierea familiei. Dorinţa de a da viaţă şi de a găsi astfel armonia familială înlocuieşte treptat bucuria traiului în doi. Pe termen lung, această stare de fapt poate avea consecinţe nedorite asupra stabilităţii cuplului. Sunt multe cazuri când partenerii descoperă inutilitatea relaţiei lor după ce copiii, singurul lor liant, au ajuns la maturitate. Relaţia poate fi salvată dacă partenerii îşi doresc acest lucru şi respectă anumite reguli: partenera trebuie să fie mamă şi iubită, iar partenerul trebuie să comunice şi să nu se opună evoluţiei normale a cuplului.

    Independenţa în cuplu
    Autonomia şi maturitatea emoţională caracterizează cel de-al treilea tip de relaţie. Cei doi parteneri au mult mai mult timp pentru ei, se concentrează asupra desăvârşirii propriei personalităţi. De multe ori, independenţa membrilor cuplului îi distanţează unul de celălalt. Există situaţii când reuşita unuia dintre ei îl inhibă pe celălalt care se teme că nu se ridică la înălţimea aşteptărilor. Angoasa este sporită şi de teamă că aceste diferenţe ar putea duce la despărţire. În această situaţie, partenerul care se simte vulnerabil ar trebui să se autoanalizeze şi să descopere modalităţile prin care ar putea să evolueze.

    Maturitatea
    Ultimul cuplu se întemeiază spre vârstă a treia, atunci când avem cu totul alte motivaţii decât în tinereţe. Descoperirea spiritualităţii este una dintre preocupările bărbaţilor şi femeilor care construiesc relaţii la vârste înaintate. Bărbaţii sunt profund afectaţi de faptul că nu mai au activitate şi încearcă să umple acest gol. Femeile acordă multă atenţie relaţiilor cu cei din jur şi devin receptive. Astfel iau naştere iubirile vârstei a treia, legături profunde dătătoare de linişte interioară şi empatie.

    Din cuplu în cuplu, individul se transformă. Fiecare relaţie ne dezvăluie diverse faţete ale personalităţii noastre şi fiecare despărţire este un mijloc de autocunoaştere. Provocarea viitorului rămâne experimentarea celor patru tipuri de relaţii într-un singur cuplu.

    Dragele mele, că să fim cei mai şmecheri dintre cei şmecheri, observaţi cum puteţi să o luaţi de la final către început, adică să păreţi mature (chiar dacă încă nu sunteţi) şi să ajungeţi la o vârstă înaintată la care să va jucaţi aşa cum o făceaţi la 20 de ani, nu sexual, ci cu optimismul şi energia vieţii de acum.

    Va îmbrăţişez!