Fiecare om are un vis!

Fiecare om are un vis! - Videochat București - Videochat Galați - Videochat Ploiești

05 sept. Fiecare om are un vis!

Acum câțiva ani am plecat într-o misiune în sudul țării pentru a lucra cu oamenii care trăiau din ajutor social. Ce voiam să fac era să arăt că toți au capacitatea de a se descurca singuri, și că singurul lucru care trebuia făcut era să punem în mișcare această capacitate. L-am rugat pe primar să adune un grup de persoane care trăiau astfel, oamenii din diverse grupuri rasiale și din mai multe familii. M-am întâlnit cu acest grup în fiecare vineri timp de trei ore. Am mai cerut și ceva bani, pentru că foarte probabil urma să-i folosesc. Primul lucru pe care l-am spus după ce am dat mână cu fiecare a fost:

‘’As vrea să știu care sunt visurile voastre’’.

Toată lumea s-a uitat la mine de parcă eram de pe altă planetă.

‘’Visuri? Noi nu avem visuri’’.

‘’Bine, bine, dar când erați copii? Nu vă doreați ceva anume?’’

O femeie a răspuns:

‘’Nu știu ce se poate face cu visurile. Mie șobolanii îmi mănâncă copilașii’’.

‘’Vai, dar asta este cumplit. Sigur că nu; ai prea multă treabă cu șobolanii și copiii. Cum ar putea să te ajute visurile?’’.

‘’Ei bine, aș avea nevoie de o nouă ușă de plasă la intrare, pentru că asta pe care o am acum e gaurita’’.

‘’E cineva printre voi care știe să repare așa ceva?’’

Un bărbat din grup răspunsese:

‘’Mai demult făceam lucruri de-astea, dar acum mă doare spatele rău. Însă o să incerc’’.

I-am spus că aș putea să-i dau niște bani să meargă până la magazine să cumpere niște plasă și poate, după aceea, să facă ceva pentru femeie.

‘’Crezi că poți să o ajuți?’’

‘’Da, o să incerc’’.

Săptămâna următoare, când toată lumea s-a așezat, am întrebat-o pe femeie:

‘’Ei bine’’, către femeie, ‘’e gata ușa?’’

‘’A, da’’, răspunse ea.

‘’Atunci putem să începem să visăm, nu-i așa?’’. Femeia schiță un zâmbet ușor.

‘’Cum te mai simți?’’ l-am întrebat pe bărbatul care făcuse treabă.

‘’Știți, se întâmplă ceva curios. Am început să mă simt mult mai bine’’.

Această întâmplare i-a ajutat pe cei din grup să viseze. Micile succese i-au făcut să înțeleagă că visurile nu erau o nebunie. Pașii aceștia mici au început să-i facă pe oameni să vadă și să simtă că ceva se mișcă.

Am început să-i întreb și pe alții de visurile lor. O femeie ne-a împărtășit dorința ei de a deveni secretară.

‘’Si ce te împiedică?’’ Asta este întrebarea pe care o pun întotdeauna după aceea.

‘’Am șase copii și nu are cine să stea cu ei dacă plec de acasa’’.

‘’Ia să vedem. Este cineva în acest grup care ar putea să aibă grijă de copii o zi sau două pe săptămâna, până când mama lor s-ar pregăti puțin la colegiul de stat?’’

‘’Și eu am copii, spuse o femeie, dar cred că aș putea avea grijă de ei’’.

‘’Păi, hai să o facem’’, am zis eu.

Și astfel, alcătuisem un plan pentru ca femeia să poată merge la școală. Toată lumea a găsit ceva de făcut. Bărbatul care reparase ușa s-a dovedit a fi un bun meșteșugar. Femeia care a avut grijă de copii și-a luat licență în îngrijirea la domiciliu a copiilor. În 12 săptămâni toți oamenii aceia nu au mai trăit din mila comunității. Nu o singură dată am făcut asta, ci de mai multe ori.
Virginia Satir

[index]
[index]
[523.251,1046.50]
[523.251,1046.50]
[523.251,1046.50]
[523.251,1046.50]
[i]
[i]
[index]
[index]